Carlos Luis Zafon, Umbra Vantului

Aceasta este o poveste frumoasă. Suprarealistă și nostalgică, plină de poezie și violență. Este povestea lui Daniel, în vârstă de opt ani, care merge cu tatăl său, un librar, la “Cimitirul cărților uitate”, o bibliotecă magică, un loc misterios la care au acces doar un mic grup de privilegiați. Suntem în 1945, iar Daniel trebuie să “salveze” o carte, să o aleagă pe cea pe care va trebui să o păstreze, împotriva tuturor șanselor, dintre miile de cărți din acest loc fantastic. Daniel alege “Umbra vântului” de Julian Carax, nu știe nimic despre poveste sau despre autorul ei, știe doar un lucru- Carax a plecat să trăiască la Paris cu zece ani mai devreme și că, de atunci, un om ciudat, cu un chip înspăimântător, își petrece timpul arzându-i toate scrierile.

Pe măsură ce trece timpul, Daniel nu-l uită pe Julian Carax și, cu ajutorul prietenului său Fermin, află cât de multe lucruri poate. Se spune că acest Carax ar fi murit în 1936, dar Daniel nu crede acest lucru. Cercetările sale dezvăluie informații biografice tulburătoare, descoperă că acest Carax a fost un adolescent strălucit, crescut de un bărbat care nu era tatăl său, a avut trei prieteni inseparabili care au luat fiecare căi radical diferite. Julian Carax este fiul unui pălărier și se împrietenește cu marele client al tatălui său, Jorge Aldaya, de a cărui soră, Penelope, se îndrăgostește nebunește. Jorge îi surprinde, Julian pleacă în exil la Paris, în timp ce Penelope moare dând naștere unui copil născut mort.

Pe măsură ce investigațiile sale continuă, se ridică vălul de pe biografia oficială a lui Carax, dar nu și de pe misterul tot mai mare care îi înconjoară viața. Există dragoste, minciuni, trădări, temeri, multe tragedii care se împletesc și formează cadrul acestei povești. Pe fundalul unui personaj diabolic care își aruncă umbra pe tot parcursul poveștii și în Barcelona, un oraș care este prezent la fiecare pagină și pe care îl auzim respirând și suspinând. În poveste apar fenomene ciudate, flori care se ofilesc în câteva minute sau lapte care devine roșu în prima lună a lunii.

Zafon descrie atmosfera într-un mod nepermis: este frumoasă și puternică, biblioteca lui este atât de plină de cărți rare și misterioase încât te face să vrei să mergi acolo, Barcelona este vie sub ochii noștri și totuși bântuită de fantome, cimitirul de cărți pare palpabil…