Menu

Cand nu mai este necesar somnul de dupa-amiaza al copiilor?

Copiii sunt obligati de parinti sa doarma, dar si educatorii de la gradinitele cu program prelungit ii pun la somn dupa-amiaza pana la o anumita varsta. Somnul este foarte important pentru sanatatea celor mici. Respectand orele de somn, copiii se vor simti mai bine, vor avea un program mai bine stabilit, se vor bucura de o dezvoltare mai armonioasa la nivel fizic si psihic si mai ales, la nivel cognitiv.

Specialistii au ajuns la concluzia ca, daca un copil beneficiaza de o sesiune de somn dupa-amiaza, de cateva zeci de minute, dupa ce au primit informatii importante (spre exemplu dupa orele de scoala) se va bucura de o memorie pe termen lung mult mai buna si va invata mult mai usor.

Semne ca prichindelul nu mai are nevoie de somnul din timpul zilei

In primele luni de viata, copilul doarme in majoritatea timpului. Pe masura ce creste, scade si necesitatea de a dormi. Unii copii renunta la somnul de dupa-amiaza mai devreme, altii mai tarziu. Unii copii renunta sa mai doarma la pranz din primii ani de gradinita, altii abia in al doilea an de scoala, in functie de particularitatile fiecarui organism.

De obicei, copiii care inca au nevoie de somnul de dupa-amiaza se vor odihni bine si noaptea. In momentul in care acesta nu mai este necesar, parintii vor observa modificari in ceea ce priveste rapiditatea cu care adorm seara si cat de des se trezesc in timpul noptii. In plus, copiii nu vor fi prea obositi atunci cand se apropie ora de somn si pot adormi la ore foarte tarzii in noapte.

Unul dintre cele mai bune semne ca somnul de dupa-amiaza nu mai este necesar celor mici este acela ca atunci cand s-a sarit peste o repriza intr-o zi, parintii nu observa modificari in comportamentul copiilor. Daca nu intervine nimic neobisnuit dupa ce cateva zile la rand copilul nu doarme dupa-amiaza, dimpotriva acesta adoarme mult mai repede seara si nu este irascibil pe timp de zi, atunci parintii trebuie sa renunte la acest obicei.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.